Despre CryoNord

Cine suntem?

La CryoNord, ne-am propus să „îmblânzim” gazele criogenice, iar încă din 2012, distribuim gaze precum dioxid-ul de carbon, azotul, argonul, oxigenul și multe altele, către cât mai multe întreprinderi. Operăm din Baia Mare, însă avem în suflet (și în vedere) binele întregii Românii.

Deși prețuim progresul, înțelegem că acesta nu ar trebui obținut chiar cu orice preț. De aceea, la CryoNord, am dezvoltat o metodă eco-friendly prin are clienții noștri pot obține gazele criogenice de care au nevoie pentru buna-desfășurare a afacerilor, iar asta nu impactează mediul înconjurător.

De ce Green?

Ne pasionează orice alternativă care să ne permită să ne desfășurăm în continuare activitatea (noi, ca specie, vrem să spunem) pe această planetă, însă fără a face mai mult rău decât s-a făcut deja. Am ales să urmăm calea „green”, „eco-friendly” sau cum mai vrei tu să-i spui pentru că prea mulți oameni trăiesc cu impresia că industria gazelor trebuie neapărat să fie una nocivă pentru mediul înconjurător.

De ce gaz?

Poate părea o întrebare… stranie, însă am auzit-o de multe ori în cariera noastră, și de aceea, ne-am propus să-i răspundem și aici. Suntem o echipă de oameni pasionați de ceea ce facem deoarece gazul este prezent în absolut tot ce atingi. În fabricarea ecranului pe care tu citești acum aceste rânduri, au intervenit cu siguranță mai multe gaze.

Am ales să ne ocupăm de comercializarea și distribuirea gazelor pentru că simțim cu adevărat că putem face o diferență în domeniu. N-am spune chiar „revoluționa”, însă credem sincer că se poate și mai bine. De aceea suntem noi aici. Și dacă ai ajuns până la sfârșitul acestei pagini, înseamnă că și tu ești interesat de același „mai bine” despre care vorbeam adineauri.